shadow

Încă un fost component al fostei echipe „de aur” ASA Târgu-Mureș ne-a părăsit. Fostul fundaș central Kiss Madocsa a încetat miercuri din viață, lăsând familia fotbalului mureșean din nou în doliu. În vârstă de 73 de ani, împliniți în luna martie, Kiss Madocsa a făcut parte din echipa care evolua în anii 70 în Cupa UEFA, fiind alături de Florea Ispir unul dintre cei mai „eleganți” fundași centrali ai echipei și ai campionatului din România. Și-a început practic cariera de jucător în anul 1962, la Viitorul Bucureşti, când era și component al „Naţionalei” de juniori. Echipa a fost însă desfiinţată, iar jucătorii împărţiţi la marile echipe ale Capitalei şi din provincie. Kiss Madocsa a ratat transferul la Progresul și s-a întors acasă, la Târgu-Mureş. După ce a terminat stagiul militar, a ajuns la Reghin, iar în 1965 a fost transferat la Dinamo Bacău. Această perioadă a considerat-o cea mai de succes din cariera sa. Cu echipa băcăuană a participat în cupele europene, dar după șase ani s-a întors la Târgu-Mureș, deoarece s-a căsătorit cu o târgumureșeancă, absolventă a Facultății de Medicină și transferul său la Bacău nu a fost posibil în acea perioadă. Astfel, a apucat să evolueze și cu ASA într-una din cele trei ediții în care mureșenii au jucat în UEFA. A evoluat o dată și în reprezentativa de seniori a României, într-o partidă amicală cu Ungaria, la Budapesta, dar în acea perioadă selecționarea era mult mai dificilă, cu mai mulți favoriți pe același post, alături de care interveneau și alte criterii.

Despre viața lui Kiss Madocsa ar mai fi multe de spus, dar ne vom rezuma acum doar pentru a-i păstra o amintire frumoasă pentru ceea ce a însemnat el ca fotbalist și ca om.

Odihnească-se în pace!

Autor

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *